TTR Special – Antrenament pentru Rosia Montana Marathon (In Memoriam Ana Oros Daraban)

A fost prietena noastra cea mai buna, surioara noastra, o floare frumoasa, o raza de soare, un monument de energie pozitiva, motivatie, incredere si putere de a zambi!
Fiecare dintre noi, cei care am cunoscut-o, avem un cufar plin de amintiri de neuitat care pot fi relatate intr-o adevarata carte cu povesti care sa contina 1, 2, 3, 4 sau chiar mai multe volume… si pentru toate acestea, ne vom aminti de ea din toata inima, dedicandu-i activitatile din viata de zi cu zi, in special, sportul si pretuirea naturii!! Pentru noi, acolo Sus langa Dumnezeu, se afla Ana Oros Daraban!
Asociatia Time Trial Running va invita la o editie speciala TTR in parcul Carol I, in seara zilei de Marti, 20 Iunie 2023, începând cu ora 19:30. Aceasta editie se numeste TTR Special – Antrenament pentru Rosia Montana si este dedicata regretatei noastre prietene de suflet Ana Oros Daraban
Locul de întâlnire va fi pe platoul din fata Mausoleului (in partea superioara a scărilor) unde va fi, de altfel, si zona de START/FINISH), iar înainte de începerea antrenamentului vom tine o scurtă ședință tehnică si o sesiune de stretching.
Traseul clasic din Parcul Carol reprezintă o buclă de aproximativ 1,30 km ce include o coborâre si o urcare pe asfalt, completate de o coborâre si de o urcare pe zona scărilor (conform hărţii ataşate). Aceasta buclă se va parcurge de 5 ori, iar startul se va da la comun.
TTR revine după o perioadă de vacanță cu aceasta editie speciala, pentru a marca, de asemenea, ajunul toiului verii, dat fiind faptul ca solstitiul de vara pica chiar in ziua urmatoare (miercuri, 21 iunie 2023).