TTR in Gradina Cismigiu (TTR 105) – Raport

SONY DSC

Cea mai veche gradină publică a Bucureştilor a găzduit in seara zilei de marţi, 26 septembrie, ediţia cu nr. 105 a antrenamentelor Time Trial Running, intr-un ambient de sărbătoare a alergării si a naturii.

Cei 44 e participanti ai acestei editii (alergători, voluntari, fotografi), s-au bucurat de traseul foarte spectaculos, propus de prietenul nostru Victor Iliescu, alergând 3 bucle de cate 1,6 km după ce, in prealabil, au alergat o bucla de acomodare, startul fiind dat , invitatul special al serii, Alex Corneschi, atlet de performanta!

Startul s-a dat din 5 in 5 secunde, iar alergătorii au folosit frontalele pentru a se obişnui mult mai uşor cu micul segment tehnic aflat in zona scărilor, pe partea nordica a parcului, iar la final s-au bucurat de produsele aflate la punctul de hidratare din zona de start/sosire.

Prin organizarea acestei editii TTR in al 6-lea parc din Bucureşti, de când a luat naştere acest fenomen, antrenamentele de alergare contratimpului isi respecta blazonul si continua sa promoveze ideea de diversitate pentru a creste spectacolul de pe trasee si pentru a atrage cat mai multi iubitori de miscare sa vina la antrenamente si sa promoveze miscarea in parcurile din Bucuresti!

Acest antrenament a reprezentat o ultima pregătire pentru Semimaratonul de la Buftea, dar si un binevenit long run ce se va cumula in volumul de alergare al celor ce se pregatesc, de asemenea, si de Maratonul International Bucuresti!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *