Povestile Fagaras Rocks 2021 (Dara Ultra Skyrace 16) – Partea a II-a – Silviu George Boloca
Fix acum 1 an (29.08.2020) am participat la prima editie, Fagaras Rocks, la proba Dara Ultra Skyrace 16, dar din cauza unor factori externi, nu am reusit sa termin (atat eu cat si Mihaela) proba de 71.8 km si am luat decizia de a ne opri dupa 44 de km.Anul acesta a urmat sa ma inscriu din nou, tot la aceeasi proba facandu-mi “lectiile” mult mai bine de aceasta data.
Cu o saptamana inaintea cursei, i-am spus Mihaelei ca eu vad deja linia de finish de la Dara.
Time Trial Running urma sa fie reprezentata atat de mine, Mihaela cat si de Cosmin la aceasta cursa.
Am ajuns cu o seara inainte mult mai devreme fata de anul trecut dar tot nu am reusit sa ma odihnesc suficient, dormind in jur de 2 ore, probabil din cauza emotiilor si a startului de la ora 4 am.
In vesta am avut o foita de supravietuire, un fluier (nu pentru cantat) o pereche de ciorapi de schimb, o jacheta impotriva ploii si a vantului, sapca, bandana, manecute, frontala, o iconita cu Sf Gheorghe, flaskul vestei cu 1 l de apa, 2 flask-uri a cate 0.33 l, 2-3 plicuri cu saruri si magneziu, 3 recipiente a cate 100 ml cu piure pentru bebelusi cu diverse sortimente de fructe, 3 batoane proteice, pudra proteica vegetala cu aroma de capsuni de la Gold Nutrition, pudra proteica Isotonic cu BCAA si minerale etc.
Fizic nu eram 100% pregatit deoarece aveam deja probleme cu glezna dupa ce am calcat stramb la 2 antrenamente montane cu o luna inainte de concurs. Asa ca am pornit bandajat iar unde urma sa dau de smocuri de iarba unde nu vedeam pe ce calcam, preferam sa merg pentru a ma proteja de o eventuala accidentare.
La ora 3:30 am ajuns in zona de start, ne-a fost verificat echipamentul, ne-am incurajat unul pe altul, am facut cateva poze inainte de start, am dat un mini interviu, mi-am spus o rugaciune in gand iar George Moldovan fix inainte de ora 4 am a dat startul cursei Dara Ultra Skyrace 16 – 71.8 km cu 4850 m diferenta de nivel pozitiva si cu un timp limita de 18 ore!
Toti 3 am luat startul, fiecare alergand in ritmul lui.
Vremea a fost racoroasa si nu ploua, ceea ce ne-a avantajat in alergare pana la km 15 de unde se incepea urcarea prin padurea de conifere.
Spre sfarsitul urcarii in padure, dupa ora 6 a inceput sa se lumineze iar natura a prins “viata”.
Aveam harta gpx pe telefon, in cazul in care m-as fi ratacit sau nu mai vedeam marcajul.
In drum spre Fata Unsa (unde a fost si primul punct de control cu timp limita de 5 ore si jumatate), vremea s-a mai racit si am avut parte de ceata si ceva vant. Au fost unele zone, in care nu eram sigur de traseu si am consultat harta gpx, pentru a fi pe drumul cel bun.
Dupa ce am trecut de aceasta parte, soarele a inceput sa ne incalzeasca cu razele lui.
Pe traseu, te simteai atat de mic de la maretia Muntilor Fagaras. Am vazut niste peisaje de basm, regasind crestele intr-o splendida frumusete.
M-am intersectat cu Mihaela la punctul de alimentare de la refugiul Zarna (km 26) unde am continuat urcarea impreuna spre varful Dara si Hartopul Darei, intalnindu-ne cu alti alergatori care coborau de pe varf. Pe langa noi au trecut cu un ritm lejer dar sustinut, familia Plosnita, care ne-au si salutat. De pe varful Hartopul Darei tocmai cobora Marius Bercea care ne-a incurajat si ne-a facut o poza. Ajunsi la Hartopul Darei am facut rapid o poza si am urmat coborarea tinand ritmul impreuna iar in jurul coborarii de pe Varful Dara, Mihaela a luat-o inainte iar eu am coborat cu grija pe poteca turistica.
La baza potecii m-am intalnit cu Cosmin, unde ne-am incurajat si ne-am continuat fiecare pe traseul lui.
Ajungand pentru a 2-a oara la refugiul Zarna (punct de alimentare si hidratare) la km 42, timpul meu arata putin peste 10 ore, acelasi timp ca si cel de anul trecut (unde aici am avut punct de control si am tras de mine pentru a ma incadra in timpul limita .
Dupa ce m-am “alimentat” mai aveam in jur de 10 km pana la cel de-al 2-lea punct de control. In drum spre refugiul Bratila de la km 47.55, aveam pofta de a manca un fruct sau chiar 2 si nu as mai fi rezistat pana la km 51 iar in rucsac nu aveam.
La refugiu tocmai veneau 2 turisti (probabil mama si fiu) si i-am rugat sa ma ajute, daca au la ei un fruct, nu conta ce anume. Le-am spus ca sunt contratimp si fiind serviabili mi-au dat 1 mar si o piersica. Le-am multumit si mi-am vazut de traseu.
Valea Radului, o vale plina de pietre care te facea sa te simti ca in desenul animat Familia Flintstone. Aproape tot traseul pana aici imi era cunoscut, de la prima editie Fagaras Rocks! Dupa ce m-am apropiat de finalul coborarii prin Valea Radului, ceasul meu imi arata ca mai aveam putin pentru a ajunge la punctul de control, de la km 51.
Am grabit putin pasul, pierzand marcajul turistic prin padure, coborand prin stanga lacului si uitandu-ma pe harta gpx am constatat ca deviasem de la traseu in jur de 150 de metri spre stanga.
Traseul bun era prin dreapta lacului si intr-o decizie de ultim moment, mi-am activat probabil adrenalina, nu am stat pe ganduri si am vrut sa traversez raul de 20-30 cm inaltime pe brazii culcati de pe un mal pe celalalt.
Nu am reusit sa imi tin echilibrul, am alunecat cu incaltarile direct in apa rece si am traversal raul la pas pana cand am reusit sa ajung pe partea cealalta.
Dupa ce am ajuns, am bagat viteza pentru a ma incadra la CP iar la km 51, unde aveam si dropbag si punctul limita era de 12 ore si jumatate, am ajuns cu fix 3 minute inainte . Dupa ce am “gustat” cate ceva si m-am hidratat, jandarmul de la punctul de control m-a intrebat daca mai continui ultimii 20 de km sau renunt ?
La care eu: “credeti ca am venit in viteza pana aici, ca sa nu mai continui ? Bineinteles, ca merg mai departe!”
Se intelegea ca eu eram ultimul participant care se incadrase in cel de-al 2-lea timp limita iar ceilalti care urmau sa vina erau descalificati. Dupa ce le-am multumit voluntarilor, am plecat iar la scurt timp, de la punctul de control a venit dupa mine dl Claudiu Staier care a fost inchizatorul meu. Urma o urcare de 2.5 km cu 530 m D+. Am intrat in vorba cu dansul si l-am intrebat daca stia cand si daca a vazut o fata cu tricou rosu Time Trial Running si cu parul roscat.
Pe urma si-a adus aminte ca a vazut-o pe Mihaela, deoarece atat eu cat si ea la ultimul punct de control, am scos din dropbag cate un morcov pentru a-l manca. A fost o veste foarte buna pentru mine, deoarece stiam ca este inca in concurs.
In timp ce urcam, noi am auzit 2 voci de la distanta, ca si cum s-ar fi auzit o voce de un barbat si una de femeie. Peste putin timp, tocmai cobora Marius Bercea care alesese sa renunte si care mi-a spus ca a stat de vorba pe traseu cu Mihaela .
Pe drum ne-am intalnit cu un alt alergator de la Dara, pe care l-am intrecut deoarece mai aveam cateva resurse de energie iar dl Staier a ramas cu el. Pe urcarea spre Pietrele Popii am reperat-o de la distanta pe Mihaela si am inceput sa strig la ea, in speranta ca ma va auzi: “Hai, iubito! Nu te opri! “. In acel moment ea era intr-o stare emotiva, noi nemaicomunicand de la km 35 spunandu-mi ulterior ca dupa auzirea vocii mele a izbucnit in lacrimi de bucurie si era linistita ca ma stia in cursa.
In timp ce ma indreptam spre refugiul Scoarta (km 62), Mihaela se pregatea sa-si continue drumul, moment in care am vorbit cateva clipe si ne-am incurajat continuandu-ne fiecare pe drumul sau.
Dupa ce mi-am tras putin sufletul, am socializat cu echipa de voluntari de la Scoarta pe care i-am gasit sociabili si glumeti. Am plecat in graba sa prind apusul care era absolut superb si cateva minute de lumina pentru ca urma sa intru in padure si urma coborarea muntelui Piciorul Batran de 4.3 km cu 1020 m D-. Mi-am pus frontala deoarece incepea sa se innopteze si urma partea mea favorita din cursa: coborareaaaa.
Am mai avut momente cand m-am uitat pe harta gpx deoarece nu mai vedeam marcajele dar am luat-o pe drumul bun si auzeam fluieraturi din padure. Am crezut ca aud fluieraturile unui voluntar de jos, dar m-am intersectat cu Mihaela si am continuat amandoi coborarea care nu se mai termina.
Dupa coborare, urmau ultimii 6 km de plat (nestiind exact cati km vor fi pana la finish) si am inceput amandoi sa ne grabim pentru a ne incadra in timpul limita de 18 ore!
Am crezut ca vor trece usor ultimii km dar deja ma luase de la alergare o durere de splina unde i-am spus Mihaelei ca nu mai pot sa alerg, doar sa merg pana la finish, chiar daca nu ne-am mai fi incadrat in timpul limita.
Pe traseu ne-am intalnit cu Levente Polgar, la care noi ne asteptam sa fi terminat cu mult timp in fata noastra cursa si cu voluntarii care ne-au reperat stiind ca noi am ramas ultimii alergatori de la Dara pe traseul de ultra.
Se vedea deja lumina, zgomotul din baza se auzea, moment in care am luat-o de mana pe Mihaela sa trecem linia de finish impreuna in 18 ore si 30 de minute!!!
Eram asteptati de catre voluntari dedicati, de catre Lelia Grigore, pe care am si auzit-o in semiintuneric felicitandu-ne, de cel care cronometra iar in secunda doi au aparut si cunostintele care ne asteptau de ceva vreme.
Cosmin ne astepta cu cate un suc, Florin Chircu a sosit si el sa ne felicite, sa ne intrebe cum suntem si sa ne faca o poza si Roxana Serban a venit cu o imbratisare si felicitare fiind grabita si entuziasmata de momentul premierii.
Doamna Gabriela Ionita ne astepta cu nerabdare sa ne duca teferi la cazare.
PS: Marcajul a fost bun, au fost mici portiuni de creasta, zona alpina unde au lipsit din cauza vantului, insa urmand regula de baza din drumetii montane am reusit sa nu ma pierd avand si harta gpx iar acolo unde a lipsit traseul il urmai de la sine, fiind drum forestier pe langa rau.
Voluntarii, anul acesta i-am gasit foarte dedicati, saritori, ba chiar m-au ajutat sa imi puna apa in vesta si in flask-uri, foarte informati, cunosteau traseul si cunosteau detalii despre punctele vecine.O singura cerinta am avut pe care ei nu mi-au indeplinit-o. La intrebarea “cu ce te putem ajuta ?”, eu raspundeam-ceream “va rog un Martini cu 2 cuburi de gheata!”
“FINISH!”
(Text: Silviu George Boloca)