Povestea lunii Mai – Cosmin Bucerzan

O lună (MAI) neobişnuită a lui 2025! 2 ultramaratoane in doar 2 saptamani cu Personal / Season Best-uri

– „Cum te simti dupa prima ta cursa oficiala de 24H ?”

– „It’s a Long (Run) Story! Si va urma, cat de curand. o noua revansa…. Backyard Ultra Tulcea!”

   Daca in urma cu mai bine de 14 ani, mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa alerg maratoane si chiar ultramaratoane, nu l-as fi crezut niciodata pe cuvant! Am inceput sa alerg dintr-un motiv cat se poate de banal, dar sanatos si realist: acela de a renunta la fumat si de a scapa de kilogramele cu mult in plus peste standardele normale! Astfel, de la prima cursa de 10 kilometri la care am participat (Crosul Padurii 2011), am ajuns sa particip la semimaratoane, maratoane si chiar ultramaratoane (montane si plat).

   Mi-ar lua foarte mult timp sa (re)povestesc despre fiecare cursa in parte, insa un lucru este cert: cursele de anduranta sunt cele cu care simt ca ma identific 100%, dupa atatia ani de #Alergaceala si, desi multa lume ar spune, pe buna dreptate, ca anduranta reprezinta uzura pentru picioare (mai ales pentru genunchi), imi mentin parerea ca daca te antrenezi specific si calculat (cu tot cu odihna si hidratare/alimentatie corespunzatoare), poti obtine nu doar rezultate notabile dar se poate crea si un echilibru pentru bunastarea organismului supus la asemenea suprasolicitari.

   Practic, in cei peste 14 ani de cariera sportiva, am crescut distantele direct proportional cu numarul de curse si cu distantele si antrenamentele realizate in prealabil. Niciodata nu as fi trecut de la un 10 km direct la maraton sau de la un semimaraton, direct la ultramaraton. Dovada ca singura accidentare de care am avut parte s-a intamplat chiar in perioada de pandemie (Covid 19), mai precis, chiar in luna Mai 2020, cand am luat startul intr-o cursa virtuala de 24h, desfasurata in conditii speciale: nu aveam voie sa alergam in parcuri, ci doar pe strazi apropiate de domiciliu, avand declaratia pentru deplasari la indemana si respectand obligatia de a intra in casa intre orele 22:00 si 06:00! Facusem entorsa la genunchiul stang, dupa ce parcursesem 105 km in cele 24 de ore ale cursei Autism 24H Marea Neagra! Ulterior, cu tratament medicamentos si cu antrenamente montane usoare, m-am vindecat si lucrurile au reintrat in normal… doar ca nu puteam sta departe de cursele de anduranta!

   De-a lungul timpului, ajunsesem sa fac si un prim antrenament oficial de 6h (TTR 6h), chiar in cadrul proiectului Time Trial Running coordonat de Florin Simion, Backyard Ultra Coaching Advisor si ultramaratonist cu foarte multa experienta si cu peste 200 de maratoane in palmaresul sau extraordinar! De altfel, Time Trial Running este fenomenul lansat de Florin Simion in anul 2013 din care am ajuns sa fac parte cu sufletul pentru ca m-a ajutat sa ma obisnuiesc cu primele antrenamente organizate din cariera dar m-a ajutat sa cunosc foarte multi oameni minunati din uriasa comunitate de alergatori din Romania!

   Totusi, pana la ispravile din aceasta luna, facusem deja cunostinta cu conceptul de Backyard Ultra, participand la un asemenea eveniment organizat in localitatea Stefesti de catre prietenul nostru Bogdan Adrian Mihai (Ben Ami, asa cum il cunoaste comunitatea de alergatori) si cu o prima cursa de 12h la care am participat cu un an in urma, la vecinii nostri bulgari, pe stadionul orasenesc din Ruse!

   Conceptul de Backyard Ultra m-a cucerit inca de la editia de la Stefesti din 2021 la care am participat in afara concursului, pentru a ma obisnui cu ideea de a lua startul la fiecare ora exacta consecutiva. Imediat, in anul urmator am luat startul la prima cursa Backyard Ultra si am obtinut un rezultat multumitor (13h – echivalentul a 87,178 km, tinand cont de urmatoarea socoteala: 13h x 6,706 km bucla/ora = 87,178 km).  Mai apoi, in 2023, tot la Stefesti (la editia NeuRO Backyard Ultra) aveam sa realizez un nou Personal Best intr-o cursa de tip Backyard Ultra (15 ore = 100,590 km), chiar intr-o cursa in care am facut cunostinta si cu celebra postura de assist (alergatorul care termina cursa inaintea ultimului alergator ramas in cursa (the last man standing). Concret, avusesem onoarea de a fi assist chiar pentru Florin Simion, castigatorul cursei cu 16 ore = 107,296 km. Practic, assist-ul il ajuta pe Last man standing sa realizeze cat mai multe ore intr-o cursa de Backyard Ultra!

   Initial, multa lume a fost putin bulversata si confuza despre conceptul de Backyard Ultra, insa fenomenul a fost explicat pe intelesul tuturor si multi alergatori chiar au spus ca acest concept este unul cat se poate de interesant si diferit. Si este adevarat! De ce ? Pentru ca ideea de Backyard Ultra reprezinta ALTCEVA decat ceea ce stie toata lumea despre ultramaratoane! Este un ultramaraton ATIPIC care s-a lansat in America, la initiativa lui Gary Cantrell (Lazarus Lake), un celebru director de curse de anduranta american dar si unul dintre fondatorii cursei Barkley Marathons. Distanta (bucla) de 6,706 km / 4,167 mile a plecat de la o socoteala foarte simpla: 100 mile parcurse in 24h adica 100:24=4,167mile/ora adica 6,706 km/ora. Startul intr-o cursa Backyard Ultra se da din ora in ora, adica fiecare alergator trebuie sa parcurga cei 6,706 km in maxim o ora pentru a se califica la startul urmatoarei ore! De exemplu, daca un alergator parcurge aceasta distanta oficiala in 40 de minute, restul de 20 de minute reprezinta pauza pentru odihna, alimentare, hidratare, tratamente etc. Concret, in functie de timpul in care parcurgi cei 6,706 km iti poti gestiona minute (mai multe sau mai putine) de pauza. La Backyard Ultra exista doua situatii: DNS si DNF! Lumea alergarii cunoaste acesti doi termeni dupa semnificatia obisnuita Did Not Start sau Did Not Finish. In cursele Backyard, DNS primesc alergatorii care se decid sa nu mai ia startul in ora urmatoare, ramanand validati cu numarul de ore realizate la momentul respectiv, iar DNF primesc alergatorii care iau startul in ora urmatoare dar se retrag de pe traseu intr-un timp scurt sau parcurg cei 6,706 kilometri in peste 1 ora! Cand mai raman 2 alergatori in cursa, castigatorul este cel care parcurge cu o ora mai mult decat celalalt alergator, denumit ASSIST, asa cum va spuneam cateva randuri mai sus! Nu exista o limita de timp (ore parcurse). Cursele Backyard Ultra stim cand incep, dar nu stim cand se termina! Motto-ul acestora este: Just one more loop!

   Revenind la povestea curselor din aceasta luna, decizia de a participa la prima cursa oficiala de 24h din cariera am luat-o chiar la scurt timp dupa cea de 12h de la Ruse din urma cu un an. Am simtit ca este momentul sa fac un nou pas inainte in privinta curselor de anduranta si sa vad daca pot obtine un rezultat bun. Si sa stiti ca in cei peste 10 ani de prietenie cu fratiorul meu, Florin Simion, am invatat ce inseamna cu adevarat suferinta pe distantele lungi dar si ce inseamna factorii imprevizibili care ne dau peste cap planurile intr-o cursa de anduranta. Si, practic, de la o cursa la alta am invatat ce trebuie imbunatatit si ce trebuie eliminat din ecuatie. Cursele lungi sunt ca niste ecuatii cu zeci de necunoscute pe care ajungi sa le rezolvi cu rabdare, cu motivatie si cu incredere in propriile forte si intr-un psihic intarit de la an la an! Nici o cursa nu seamana cu alta, astfel ca trebuie sa te astepti la orice. Pot interveni probleme fizice, probleme digestive, capricii ale vremii, oboseala psihica… pentru toate acestea, exista loc de imbunatatiri si de acomodare. In plus de asta, la ultramaratoane difera si terenul de lupta… poti avea parte de mult asfalt, mult pamant, pietris sau trail, dar si tartan.

   In cele din urma, prima cursa de 24H am ales sa fie Danube 24h Running, organizata pe stadionul orasenesc din Ruse de catre prietenul nostru Vihren Ivanov (Viro) (Thank you for the invitation, Viro!). Stiam ce ma asteapta: O lupta mai degraba psihica, decat fizica, deoarece aveam de parcurs un numar foarte mare de ture de pista in comparatie cu ceea ce reusisem cu un an in urma. Am cerut sfaturi si informatii, atat de la Florin, cat si de la alti alergatori care stiau ce inseamna o cursa de 24h si recunosc ca m-au ajutat enorm. Am pus in aplicare fiecare indicatie pretioasa pe care am primit-o si cursa de la Ruse mi-a adus un rezultat care m-a multumit foarte mult: 131,23 kilometri (distanta oficiala considerata pentru parcurgerea turelor pe culoarul 1 al pistei) si aprox. 141 kilometri distanta reala (asta pentru ca peste 90% din cele 329 de ture de pista le-am parcurs pe culoarele 2, 3 si chiar 4). Am combinat alergarea cu mersul in majoritatea turelor parcurse si playlistul muzical ascultat la casti mi-a tinut companie pe parcursul orelor de noapte, plus momentele in care am fost sustinut si incurajat chiar de Florin si de sotia si copiii lui (el participase la proba de 6h) si de Stan Viorel, partenerul meu de suferinta de la proba de 24h. Dupa trecerea orelor de noapte, am decis sa iau o pauza de aprox. 40 de minute, din cauza unor probleme digestive dar si din cauza efortului de pana atunci, insa celebrul unguent Supramax articulatii m-a repus pe linie si am reusit continui lupta cu kilometrii si cu orele ramase. Totusi, pe parcursul celor 2 zile de alergare, am avut parte de o caldura destul de exagerata (35 grade resimtite), noaptea fiind singurul colac de salvare racoros, pe langa cuburile de gheata cu care organizatorii ne-au ajutat in intervalul de timp in care se simtea caldura foarte puternica.

   Cel mai frumos lucru pe care l-am desprins din timpul unei curse de anduranta este socializarea si incurajarea reciproca cu ceilalti alergatori. Fiecare dintre ei stie ce inseamna suferinta si faptul ca trebuie sa dea totul pentru un rezultat cat mai bun. In plus de asta, altfel trece timpul cand stai de vorba cu cineva si nu te simti singur cu propria suferinta!

   Dupa isprava de la Danube 24h Ruse, am luat 6 zile de pauza, tinand cont ca aveam de mers si la job si m-am recuperat destul de ok, incat sa duc la bun sfarsit o noua misiune de pacer la celebrul concurs din Bucuresti la care am bifat toate participarile: OMV Bucharest HalfMarathon. La Bucuresti mi-am luat doza de energie de la colegii strengari din marea familie de paceri care s-a creat sub coordonarea prietenilor nostri Oana si Gabriel Solomon. Am fost repartizat la pragul de 2h:20 pe semimaraton si lucrurile au mers „Ceas elvetian” pentru ca mi-am dorit mereu ca in misiunea de pacemaker sa ma ridic la cele mai inalte standarde in mentinerea ritmului constant cu care ajutam, an de an, alergatorii sa-si indeplineasca obiectivele preferate! In plus de asta, am decis sa alerg cu 2 boxe muzicale astfel incat „Discoteca” sa rasune si mai tare si sa dea energie alergatorilor in timpul cursei!

   Cea mai plina de adrenalina luna Mai din cariera, avea sa se incheie cu a 5-a cursa Backyard Ultra la care am luat startul: Backyard Ultra Tulcea, organizata de catre prietenul nostru, Sorin Andrici, binecunoscutul alergator din cadrul Jandarmeriei Tulcea care detine si recordul national de 41 de ore (274,946 km) pentru acest tip de cursa. Era revansa pe care mi-o doream inca de anul trecut deoarece cred ca am cedat prea usor in lupta cu durerile musculare si cu asfaltul chinuitor de pe traseul ce imprejmuieste Lacul Ciuperca!

   Din pacate, nici de aceasta data n-a tinut vremea cu noi. Spre deosebire de Ruse, la Tulcea am avut parte de o vreme ploioasa, rece si cu vant destul de puternic, pe alocuri. Nici cu partea logistica nu pot sa zic ca am excelat dar am progresat fata de cursele precedente. Mi-am luat vitamine si mancare pe care stiu ca le consum de obicei si pot sa spun ca m-au ajutat, in ciuda capriciilor vremii. Am promis ca voi lupta si voi suferi si m-am tinut de cuvant! Nefiind refacut complet dupa Danube 24h Ruse, am realizat 12h – 80,472 kilometri (un rezultat cu 3 ore mai bun decat cel din 2024). Mai precis, concursul a inceput vineri dupa-amiaza la orele 18:00 si cursa mea a luat sfarsit la 6:00 dimineata, cand am intrat in bucla (ora) a 13-a, impreuna cu un prieten foarte bun, Tommaso, si ne-am retras de pe traseu dupa doar cateva sute de metri. M-am pus la odihna, m-am trezit pentru a-i incuraja pe cei ramasi in cursa, am dat o fuga pe faleza pentru a-i incuraja pe participantii la Campionatul National de semimaraton, am dat o plimbare prin oras pentru a manca ceva bun la un restaurant, am revenit la lacul Ciuperca, locul nostru de lupta, pentru a face poze/filmulete si pentru a-i incuraja in continuare pe cei ramasi in cursa. Dupa cum specifica si Florin, merita sa te atraga cifrele rotunde, astfel ca in loc sa ma plang de asfalt, de ploaie si frig, dar si de oboseala, am decis sa lupt pentru a ma incadra in cele 12 ore consecutive, echivalente a peste 80 kilometri. Mi-am luat revansa si am parcurs cea mai lunga distanta 100% pe asfalt, de cand am devenit alergator!

   Desi aceste curse au reprezentat o nebunie a lunii Mai, cel mai frumos aspect al lor este scos in evidenta de atmosfera creata de alergatori dar si de echipa de organizare si de voluntari. A fost o onoare si o bucurie nemarginita pentru mine sa fiu parte din aceste povesti de neuitat ale lumii ultramaratoanelor, dar, mai ales, sa ii felicit pe cei care si-au depasit rezultatele anterioare si s-au luptat ca niste gladiatori pentru marele premiu, printre ei aflandu-se cativa alergatori care au realizat surprizele weekendului!

   Daca ar fi sa derulez paginile cu amintiri, imediat m-as gandi la atmosfera de la Underdogs Backyard Ultra – Brebu 2024! In timpul cursei de la Tulcea, pentru a nu ma mai gandi la ploaie si frig, am preferat sa-mi amintesc despre momentele petrecute la Brebu, unde prietena noastra organizatoare, Beatrice Ionescu, a reusit sa adune o adevarata gasca de Underdogs runners! La Tulcea m-au ajutat si invataturile de la Brebu – cand parea totul pierdut si am reusit, cu ultimele resurse de energie, sa recuperez timpul pierdut si sa ma incadrez in cat mai multe ore…just one more loop! Spre deosebire de celelalte curse de Backyard de la noi din tara, Underdogs Backyard Ultra a avut un traseu cu elevatie semnificativa ceea ce a insemnat un nou obstacol si un alt motiv de suferinta, ca sa nu mai vorbim de cei 95% din traseu expusi la soare. Totusi privelistile din imprejurimi (muntii Leaota si dealurile din apropiere) ne-au motivat sa ne bucuram de cursa si sa uitam, catusi de putin, de celelalte obstacole! Si cu toate acestea, desi voiam sa abandonez dupa doar 3 ore, am luptat si am parcurs 10 ore la Brebu, ultima ora fiind doar onorifica, deoarece nu am incadrat-o intr-o ora! Practic, am alergat cam de la rasaritul soarelui pana la apus! Si rasplata dupa lupta cu kilometri a fost primirea calduroasa din zona de Start/Finish, asa cum ne sta in putere si in suflet sa incurajam luptatorii!!

   Ca o concluzie, atat la 6h, 12h, 24h sau la Backyard Ultra se pot obtine rezultate notabile, cu o pregatire specifica in prealabil dar si cu o parte logistica foarte bine organizata. Socializarea si atmosfera generala cred ca reprezinta cireasa de pe tort, alaturi de suferinta din timpul curselor, fiindca pot tine si locul medicamentului care te ajuta sa iti impingi limitele la un nivel la care nu te astepti nici in cele mai optimiste planuri de lupta! Fiecare dintre noi este un om de poveste si un exemplu pentru cei din jur, prin ceea ce realizeaza: organizare, voluntariat, suporter, fotograf, alergator, etc. Condeiul, cerneala si hartia sunt doar instrumentele cu care se scriu povestile… in caz ca nu doriti sa folositi tastaturile!

Multumiri Beatrice Ionescu, Sorin Andrici, Florin Simion, Ben Ami, Vihren Ivanov si tuturor prietenilor alergatori pentru atmosfera creata la ultramaratoane si Backyard Ultra! Vom continua sa alergam, sa scriem povesti, sa suferim, sa mergem inainte si sa luptam!